DESCARCĂ ACUM:

Întrebări frecvente

FAQ

Despre Aplicația Mobilă Domicelo

Am descărcat aplicația, dar nu pot să creez un cont și să mă autentific (loghez). De ce?

Aplicația poate fi descărcată oricând din magazinele AppStore (IOS) și Google Play (Android), dar poate fi utilizată doar de comunitățile care au pus-o la dispoziția membrilor.

 

Pe scurt, aplicația poate fi accesată și utilizată numai pe baza unei invitații din partea managerului comunității.

Cum mă autentific (loghez) în aplicație?

Autentificarea inițială se va realiza prin userul și parola transmise de sistemul Domicelo pe adresa de mail a membrului.

 

Adresa de mail a membrului, unde vor transmise userul și parola de către sistem, este dictată de managerul comunității.

 

După prima logare, parola se poate modifica din Meniul principal > Schimbă Parola.

Am uitat parola. Cum o pot recupera?
Se accesează link-ul: https://domicelo.com/login apoi se urmăresc pașii intuitivi de schimbare a parolei.
Cine poate deține rolul de manager al unei comunități în aplicația Domicelo?

Oricine dorește să se implice în buna organizare a unei comunități va beneficia de servicii premium și comunicare superioară furnizate de sistemul Domicelo.

 

În general, sistemul Domicelo se adresează firmelor de administrare și property management, administratorilor și președinților de asociații, dezvoltatorilor imobiliari, dar și oricărei persoane fizice sau juridice care poate activa în aceste domenii.

Dețin mai multe proprietăți. Am nevoie de mai multe aplicații?

Nu. Sistemul Domicelo implică o singură aplicație în care vor fi afișate toate proprietățile, fiecare dintre acestea având un Profil unic.

Cum invit un co-proprietar sau chiriaș să folosească aplicația Domicelo?

Pot fi trimise invitații de utilizare către co-proprietari, chiriași sau reprezentați din Meniu principal > Transmite invitație de utilizare.

Ce se întâmplă dacă proprietarul votează în același timp cu co-proprietarul sau cu chiriașul*?

În prima situație, va fi înregistrat un singur vot, și anume primul care a fost exprimat, indiferent de statut (proprietar/co-proprietar).

 

*Chiriașii nu au drept de vot.

De ce nu primesc Factura prin intermediul aplicației Domicelo?

Sistemul Domicelo este proiectat să susțină această funcționalitate prin modulul dedicat. Funcționalitatea devine activă dacă se decide implementarea sa de către managerului comunității.

Pot dezactiva avertizările sonore aferente notificărilor din aplicația Domicelo?

Da. Alertele sonore și notificările în cadrul sistemului de operare, rezultate din aplicația Domicelo pot fi dezactivate din Meniu principal > Dezactivare notificări.

 

Daca se selectează Dezactivarea, informările, voturile și alte notificări vor fi vizibile în pagina principală a aplicației, dar fără a mai fi anunțate de sistemul smartphone-ului.

Cum creez acces auto pentru invitați sau Uber?

Accesul temporar (1h, 6h, 12h) se acordă din modulul Access Auto > Cerere Acces.

Aplicația Domicelo expune istoricul accesului autovehiculelor în complex?

Nu. Niciun membru sau manager al comunității nu va avea acces la datele privind identitatea autovehiculelor (numărul de înmatriculare) sau intervalul orar la care acestea au pătruns sau au ieșit din complex.


Sistemul Domicelo nu va pune aceste date la dispoziția nimănui, exceptând cazurile în care autoritățile le solicită legitim și specific.


Exemplu: Poliția poate solicita aceste informații confidențiale în cazul în care s-a înregistrat o infracțiune sau un accident.

Pot șterge datele rezultate în urma permiterii accesului auto pentru invitați?

Da. Datele (numărul de înmatriculare și intervalul orar) rezultate în urma permiterii accesului auto al unui invitat pot fi șterse apăsând butonul de confidențialitate, inclus în modulul Access Auto > Toate cererile.


La fel precum în cazul oricăror alte date de acces, sistemul Domicelo le va pune la dispoziția autorităților doar în cazuri speciale, justificate la nivel legislativ.

Dacă utilizez Domicelo ca membru al unei comunități trebuie să semnez un contract și să fac plăți lunare aferente?

Nu. Utilizarea aplicației Domicelo nu presupune o relație contractuală între utilizatori cu rol de membri ai comunității și sistemul Domicelo.


Domicelo inițiază însă o relație contractuală doar cu managerul comunității, care apoi pune aplicația la dispoziția membrilor, emițând sau nu pretenții financiare, după bunul plac.

Unde ajung solicitările transmite din aplicația Domicelo și cine răspunde la acestea?

Transmiterea unei Solicitări se face printr-un sistem profesional de ticketing.


Mai exact, Solicitarea devine un tichet transmis către managerul comunității.


Acesta poate răspunde la Solicitări personal sau le poate redirecționa către un reprezentat desemnat (ex: tehnician sau firme colaboratoare).

Pot rezerva servicii sau facilitați direct din aplicație? Exemplu: terenul de tenis din complex.

Da. Rezervarea serviciilor/ facilitaților se poate face direct din aplicație, urmând intuitiv calea Catalog Servicii > Alegere Serviciu > Rezervă > Alegere Dată și Oră > Rezervă.


Serviciul trebuie să dispună de opțiunea de rezervare, iar furnizorul serviciului este obligat să afișeze programul de lucru în cadrul aplicației.

Cum știu că am rezervat cu succes un serviciu sau o facilitate?

După apariția mesajului „Serviciul a fost rezervat cu succes”, rezervarea respectivă va fi afișată pe Pagina principală a aplicației (home page) cât și în rubrica specială din cadrul modulului Catalog Servicii > Rezervările mele.

Pot să anulez o rezervare direct din aplicație sau trebuie să o fac telefonic?

Da. Rezervarea poate fi anulată direct din aplicație, accesând modulul Catalog Servicii > Rezervările mele > Anulare Rezervare.

 

În plus, aplicația Domicelo pune la dispoziție o platformă de chat dedicată furnizorilor de servicii și potențialilor clienți.

Când votez, ceilalți membri vor ști ce am votat?

Nu. Sistemul Domicelo nu va expune această informație deoarece votul primește caracter secret. Astfel, nimeni din cadrul comunității nu va avea acces la votul altui membru, inclusiv managerii comunității.

Pot face apeluri telefonice direct din aplicația ConcierGo?

Da. Apelarea oricărui număr de telefon din modulul Contacte sau numerelor de telefon ale furnizorilor serviciilor din modulul Catalog Servicii se efectuează direct din aplicația Domicelo.


Prin urmare, nu este necesară salvarea, căutarea și apelarea acestora din agenda telefonică proprie.